Declarăm deschis sezonul de răceli și gripe 1
21 oct.

Toamna și iarna sunt întrunite toate “condițiile” pentru răceli și gripe: umezeală, vânt, frig, plus trecerea din spații închise, încălzite, la temperaturile scăzute de afară. Așadar, nu-i de mirare că imediat ce se instalează sezonul rece începe să te doară gâtul, să-ți curgă nasul și să strănuți.

Răceală sau gripă?

Dar pentru că ne dorim să facem prevenție vom încerca să îți dăm câteva sfaturi pentru a evita pe cât posibil neplăcerile create de o posibilă gripă sau răceală. Pentru că nu-i așa, ne place să fim plini de energie chiar și în sezonul rece?!

Primul hop: să descoperim de ce suferim. Simptomele sunt, în general, aceleași: strănut, tuse, durere în gât, stare generală de oboseală. Dar cauzele sunt diferite: răcelile sunt cauzate de peste 200 de virusuri, pe când gripa este produsă de doar trei virusuri: virusurile gripale de tip A, B și C, cu mai multe “diviziuni”, adică tulpini care se modifică an de an, obligând cercetătorii să modifice conținutul vaccinului gripal.

Totuși, răceala și gripa au și o serie de simptome specifice: răceala vine cu rinoree (mucus inițial clar, care se transformă în mucozități dense, galbene sau verzui), febră ușoară, dureri de urechi și de cap. Simptomele apar după una-două zile de la contactarea virusului, se agravează progresiv și pot persista de la una până la două săptămâni; – gripa se caracterizează prin febră mare, 39-40 de grade Celsius, care debutează brusc, fiind anunțată prin frisoane, prin transpirații, dureri musculare, tuse seacă, stare de epuizare, amețeli și dificultăți de respirație. Toate aceste simptome trebuie să te trimită urgent la medic, la fel ca febra de peste 38,5 grade Celsius persistentă mai mult de 72 de ore!

Este foarte important să diferențiem răceala de gripă, dar și mai important este să nu apelăm la auto-medicație și să nu sărim direct pe cutia cu antibiotice, ci mai degrabă pe cutia potrivită de SEVA – suplimente naturale 100% .

Declarăm deschis sezonul de răceli și gripe 2

 

De ce ești vulnerabil în fața răcelii și/sau a gripei?

Ai fi surprins să afli că sunt anumite comportamente care te fac o victimă sigură în fața răcelii și gripei, și anume:

  • nu ai o alimentație echilibrată, bogată în nutrienți care susțin imunitatea generală (vitamine, minerale, fibre);
  • nu te odihnești suficient, oboseala și slăbiciunea influențează serios imunitatea, deschizând larg poarta în fața atacului virusurilor, iar studiile arată că persoanele care dorm mai puțin de 7 ore pe noapte sunt de trei ori mai predispuse să contacteze o răceală decât cele care dorm în medie 8 ore;
  • nu păstrezi o igienă strictă, spălatul mâinilor cât mai des, evitarea gesturilor necontrolate, duci mâna nespălată la nas, la gură, la ochi;
  • nu faci sport, pentru a-ți crește imunitatea organismului;
  • petreci prea mult timp în spații închise, supraîncălzite, în care virusurile prosperă;
  • fumezi;
  • consumi mult alcool (un inamic recunoscut al imunității);
  • nu te hidratezi corect (fluidele joacă un rol esențial în menținerea sănătății).

 

Aliații tăi în lupta cu răceala și/sau gripa

Avem, totuși și o serie de aliați la îndemână, pe care îți recomandăm să îi introduci în alimentația ta cât mai des:

  • Ceapa și usturoiul. Bine-cunoscute pentru proprietățile lor antibacteriene, antifungice și antivirale, ceapa și usturoiul calmează tusea persistentă și elimină mucusul care blochează respirația.
  • Un condiment exotic, cu aromă unică, care a început să-și găsească locul și în bucatele noastre autohtone, ghimbirul este recomandat pentru fortificarea imunității și tratarea infecțiilor tractului respirator. Rade puțin din rădăcina de ghimbir proaspătă în mâncare sau prepară un ceai tonic punând la infuzat în apă clocotită cam 2 cm de rădăcină; adaugă suc de lămâie și o linguriță de miere și bea ceaiul stând în pat, la căldură.
  • Scorțișoara. Vedetă în tovărășia unui pahar cu vin fiert, scorțișoara face treabă bună și atunci când ești răcit sau gripat, fiindcă are efect antibacterian, iar prin efectul de încălzire, tratează răceala și tusea. O cană de ceai cald de scorțișoară calmează iritația gâtului și senzația de mâncărime și poate combate efectiv răceala. Altă variantă de tratament: amestecă o lingură de miere cu jumătate de lingură de scorțișoară și înghite o linguriță din amestec de 2-3 ori pe zi, timp de 3 zile.
  • Antioxidanții pe care-i conține au efect antibacterian și alină durerile și usturimea din gât. O lingură de miere amestecată cu o lingură de suc de lămâie într-o ceașcă de apă caldă, savurată pe îndelete, grăbește vindecarea. Citricele. Tocmai ce spuneam despre vitamina C că nu face minuni în cazul răcelilor. Punctual nu, spun cercetătorii, dar rolul ei în ridicarea imunității nu-l contestă nimeni. Bazează-te, așadar, și pe sucul de portocale și de lămâie în tratamentul complet antirăceală! Un pahar de suc de portocale sau două linguri de suc de lămâie în amestec cu o lingură de miere într-un pahar cu apă caldă pot grăbi vindecarea.
  • Ceaiul verde. Conține un antioxidant special, numit EGCG (Epigallocatechin gallate), ce împiedică bacteriile sau virusurile să se multiplice. Polifenolii și flavonoidele prezente în acest ceai cresc imunitatea generală a organismului și ne ajută să combatem infecțiile. Busuiocul. Febra, durerile de cap și de gât, astenia și secrețiile care blochează aparatul respirator se tratează eficient cu infuzie din frunze de busuioc. Se iau 5-6 frunze proaspete, se pun în cana cu apă clocotită, se acoperă și se lasă la infuzat 5-10 minute.

Declarăm deschis sezonul de răceli și gripe 3

  • Nu ocoli alimentele care te ajută să combați inflamația. Inflamația reprezintă semnul organismului la agenții patogeni care îl lezează într-un fel sau altul, este semnul că se luptă, că și-a direcționat resursele pentru combaterea răului, însă ea trebuie ajutată să dispară cât mai repede și cu ea odată și factorii care au declanșat-o.

Iată câteva dintre cele mai importante alimente care combat inflamația: sursele de acizi grași omega-3, care acționează ca niște medicamente antiinflamatoare naturale: nucile, semințele, fructul de avocado, cerealele integrale; unele condimente cum ar fi ghimbirul, turmericul, oregano, nucșoara sau usturoiul; unele legume colorate, care conțin carotenoizi: roșiile, morcovul sau sfecla roșie.

  • Consumă proteine – toată lumea cunoaște puterea vitaminelor la modul general (A, B6, C, D și E sunt esențiale pentru menținerea sistemului imunitar), dar cei mai mulți dintre noi neglijează rolul proteinelor, care sunt, de asemenea implicate în procesul de creare a anticorpilor. Între acestea, cele de origine vegetală sunt mult mai bune, pentru că intră în organismul tău fără adaos de colesterol sau grăsimi nesănătoase.

Nu știi ce alimente conțin proteine vegetale? Îți prezentăm noi imediat o listă cu cele mai importate: soia, năut, mazăre, fasole, linte, quinoa, semințe de chia, semințe de cânepă, orez brun, hrișcă.

  • Nu consuma zahăr  în exces – toată lumea știe că excesul de zahăr aduce kilograme în plus, dar mai puțin cunoscut este faptul că acesta are un efect negativ asupra sistemului imunitar. Acest efect se manifestă în două moduri: prin distrugerea celulelor albe de tip macrofag (cele care se hranesc cu bacterii patogene) și prin perturbarea echilibrului florei intestinale (zahărul omoară bacteriile benefice și susține dezvoltarea celor dăunătoare).

Declarăm deschis sezonul de răceli și gripe 4

Dar dacă totuși ai răcit ce trebuie să faci? În primul rând, se impune repausul, fiindcă organismul are nevoie de odihnă pentru a-și reîncărca bateriile și a lupta eficient cu boala.

Așadar, stai cât mai mult la căldură, ideal în pat! Apoi, este foarte important: să te hidratezi continuu cu apă, sucuri naturale proaspete, ceaiuri din plante medicinale – 2-3 litri pe zi;  să folosești spray-urilor decongestionante pentru a reduce inflamația mucoasei nazale și a ușura respirația; să iei analgezice pentru a calma durerile de cap, aspirină sau  paracetamol; să faci inhalații cu substanțe recomandate de medic/farmacist; – să apelezi la dropsuri pe bază de vitamina C, propolis, cătină pentru alinarea durerilor în gât; să eviți efortul fizic, ia o pauză de la programul de sport susținut; să nu stai în curent, frig și umezeală.

Nu lua antibiotice decât dacă ți le recomandă medicul, autoadministrarea lor nu duce la nimic bun, dimpotrivă, simptomele nu se ameliorează, iar imunitatea organismului tău va avea de suferit. Recomandăm noastră Gama SEVA – pe care o puteți găsi aici.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.